a) Unitate administrativ-teritorială Județ/Oraș, definită conform OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare și a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare si parteneriate ale acestora;
b) Parteneriate încheiate între UAT Oraș, în calitate de lider de parteneriat şi UAT Comuna din componenţa Zonelor Urbane Funcţionale aferente orașelor, limitrofe acestora, în calitate de parteneri, definite conform OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
c) Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) astfel cum sunt definite la art. 5 lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care au în componenţă cel puţin o unitate administrativ-teritorială urbană oraș;
d) Zonele metropolitane constituite conform Legii nr. 246/2022 privind zonele metropolitane, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare;
e) Parteneriate între unităţile administrativ-teritoriale prevăzute la lit. a) şi alte entităţi publice in baza Acordului de Parteneriat încheiat conform prevederilor capitolului VIII – Proiecte implementate în parteneriat din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă;
f) Unitățile de cult sau parteneriate ale acestora cu Unitățile Administrativ-Teritoriale judet/oraș pentru actiunea care vizeaza Conservarea, protecția, restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural și istoric din zone urbane;
g) Parteneriate încheiate între UAT Judet/Oraș, în calitate de lider de parteneriat şi asociaţii şi fundaţii constituite în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare – exclusiv pentru derularea activităților încadrate în categoriile E și F;
h) Parteneriate încheiate între UAT Judet/Oraș, în calitate de lider de parteneriat şi Organizațiile de Management al Destinațiilor Turistice.