🔸 Înființarea de perdele naturale de protecție pentru culturile agricole la nivelul fermelor inclusiv pentru plantațiile pomicole și viticultură, în baza costurilor standard.
🔸Completarea golurilor în anii II și III, conform costurilor standard.
🔸Achiziționarea de tehnologii (know‐how), patente şi licenţe pentru pregătirea implementării proiectului prin rambursarea costurilor eligibile suportate efectiv de beneficiar.
🔸Costurile generale direct legate de investițiile prevăzute prin proiect, prin rambursarea costurilor eligibile suportate efectiv de beneficiar, în limita a 5% din valoarea eligibilă a proiectului.
Investiția trebuie să se realizeze în cadrul unei ferme cu o dimensiune economică de minimum 4.000 € SOC.
🔸Solicitantul va figura în sistemul APIA și ANSVSA dacă este cazul, anterior depunerii cererii de finanțare, cu forma de desfășurare a activității economice cu care solicită sprijin prin prezenta intervenție.
🔸Solicitantul trebuie să prezinte proiectul tehnic avizat de o persoană fizică autorizată*/persoană juridică autorizată care deține certificat de atestare în domeniul silvic pentru proiectarea lucrarilor de impădurire și a perdelelor forestiere.
🔸Investiția va viza în mod obligatoriu toate fazele tehnologice de dezvoltare a perdelei de protecție, inclusiv întreținerea acesteia în anii IV și V, care va fi asigurată din sursele proprii ale beneficiarilor.